Large Hadron Collider (LHC), experimentul care a pus pe jar intreaga planeta va demara miercuri, 10 septembrie, in ciuda protestelor venite din toate colturile lumii. Este, insa, capabil LHC sa aduca Apocalipsa atat de trambitata in presa internationala? Reprezinta acesta un pericol real la adresa Pamantului si, mai mult, la adresa intregului Univers asa cum anuntau cele mai rele scenarii? Opiniile raman impartite chiar si dupa 14 ani de la demararea proiectului.
Ideea construirii unei asemenea masinarii gigantice, care sa recreeze ipoteticul Big Bang, a aparut inca din anii ‘80. CERN (Organizatia Europeana de Cercetare Nucleara) a fost prima institutie care si-a propus sa construiasca acel mecanism care sa repete, la o scara redusa, inceputul Universului asa cum a fost acesta in prima sa microsecunda de existenta.
S-a spus, pe buna dreptate, ca experimentul LHC este cel mai mare din istoria de pana acum a omenirii. Peste 10.000 de persoane au lucrat timp de 14 ani pentru a putea pune in functiune uriasul mecanism, aflat la aproape 100 de metri adancime, si care se intinde pe nu mai putin de 29 de kilometri. Giganticul accelerator de particule este format din circa 5000 de magneti superconductori, si va accelera protoni in ambele sensuri ale tunelului cu o viteza egala cu 99,9999991 din viteza luminii. Energia dezvoltata in timpul acestui experiment va fi de 100.000 de ori mai mare decat cea existenta in centrul Soarelui, motiv pentru care superconductorii LHC vor fi raciti pana la temperatura de –271,25 C, temperatura minima admisa de natura. Se incearca, astfel, recrearea conditiilor existente in microsecunda imediat urmatoare ipoteticului Big Bang, o situatie de la care oamenii de stiinta asteapta raspunsuri legate de aparitia a tot ceea ce reprezinta astazi Universul.
In ciuda tuturor dezmintirilor date de cercetatorii implicati in proiectul LHC, conform carora sansele ca acesta sa produca o catastrofa globala ar fi de 1 la 50 de milioane, echivalenta cu cea a castigarii unui bilet la loterie, exista inca multi contestatari ai proiectului.
Una dintre teoriile criticilor prevede aparitia in timpul experimentului a ipoteticelor particule numite strangeleti, fapt ce ar putea duce la o conversie nucleara a atomilor, si la transformarea Pamantului intr-un corp lipsit total de viata. Un alt risc semnalat de cercetatorii contestatari este cel legat de crearea unor microscopice gauri negre, gauri negre ce vor traversa planeta dintr-o parte in alta, absorbind materia din jurul lor, pana in momentul in care vor fi suficient de puternice pentru a inghiti intregul Pamant.
Desi nu neaga posibilitatea, destul de mare, ca astfel de gauri negre sa apara in timpul experimentului, oamenii de stiinta de la CERN sustin ca acestea, datorita marimii lor infime, se vor dezintegra de la sine. „Natura a generat pe Terra, de-a lungul miliardelor de ani, milioane de astfel de reactii, iar planeta continua sa existe. Nu trebuie sa ne temem de aparitia unor noi particule sau a unor forme necunoscute de materie care sa duca la distrugerea Pamantului. Astfel de teorii tin, mai degraba, de domeniul SF”, sustine Brian Cox, profesor in cadrul Universitatii din Manchester si unul dintre oamenii de stiinta implicati in proiectul LHC.


SURSA: WWW.DESCOPERA.RO



24 Comments
ne intrebam akm dc am ajuns sa ne punem aceste intrebari!!si daca murim maine cine mai intra la inchisoare sub acuzatia de crima premeditata;;)mai bine zis genocid premeditat:))?
ideea este ca “nu-i progres cand te pierzi in proces”si noi suntem ratacitzi de tot:))
doar sper sa mai apucam ziua de maine..nu de alta da sa vad commurile:))
eu unu cred ca e o mare prostie sa faci asa ceva cat timp nu esti capabil sa stapanesti atata putere pt ca e o putere inimaginabil….Large Hadron Collider este un “accelerator de particule” ….. adik e un aparat care divide atomi….si dand gresi o sa se formeze o gaura neagra care in primele faze este de marimea unui varf de ac si este intro continua crestere ajungand sa inghita sisteme solare…. oricum nu cred ca se va intampla nimic rau …. ca daca erau riscuri atat de mari nu se jucau ei cu soarta planetei….
chill uana ca o sa vezi commurile si peste o saptamana

)
as vrea eu sa fie sfarsitul lumii dar nu va fi
nu au cum sa reproduca ceva ce ei nici macar nu pot intelege ci doar isi dau cu presupusul legat de cum a fost.
Un accident nu ar fi exclus sa comita, si nu ar fi primul din istoria omenirii. Uitandu-ma la poze pot spune doar ca arata ca un fel de metrou mai ciudat, fara geamuri
mey copiii…hai sa va explic cum sta treaba din punctul meu de vedere! nimeni nu ar face public faptul ca va veni APOCALIPSA:)))) ar fi un haos total…si daca ar fi fost apocalipsa..sar fi facut tot felul de petitzii si la tv am fi vazut numai despre acest proiect,,,dar..din fericire daca se poate spune asha..deocamdata il vedem tot pe basescu:D nu cred ca mam facut intzeels…dar….mai vorbim pe 11:))=))
eu am o nelamurire…daca murim..cine ne ingroapa
)) ?
http://www.protv.ro/stiri/eveniment/maine-incepe-sfarsitul-lumii-sau-invatam-sa-ne-teleportam.html
dati clik pe video.!!;;)
ba amanatzi apocalipsa k maine am treaba..
ma duc la pescuit cu nijte prieteni=))
Cuvintele sunt esentiale in viata oamenilor.Din pacate nu toti stiu sa le manevreze.Asa se ajunge,sa se vorbeasca,din nou,dupa ce am trecut de mult asteptatul cutremur din 2000,in 2008 sa vorbim despre Apocalipsa.Ha.Apocalipsa e rezervata de Dumnezeu,nare nimeni sansa sa imite asta.
se pare k se poate..pt k niste inconstienti vor sa ne arunce in aer=))auzi big bang..heloo…sa intamplat..trecetzi peste asta..8-|va ajung armele nucleare si cele chimice etc..ce va mai trebuiesc tata si altele
dupa ziua de maine, marele Big-bang-zdrang -buf o sa fie un subiect la felde rasuflat ca si existenta emoizilor.
)
) :-h =))
dar imi place ca astazi toata lumea a vorbit despre asta
anyway….daca ne ducem dracu’ ( gaura neagra…tot aia) sa stiti ca mi-a facut placere sa “fiu” printre voi, sa va citesc post-urile si sa ma amuz pe tema apocalipsei. ne vedem in cealalta viata
ma scuzati…am omis o pauza
oare o sa ma inghita gaura neagra mai greu pt greseala mea? :-s
Deci subiectul asta m-a exasperat.
Deci ca sa va raspund atat voua cat si “SAVANTII LU PESHTE PARJIT” (a fost intentionata si premeditata folosirea cuvantului peste) nu o sa se intample nimic care sa poata genera o gaura neagra deoarece este un fenomen astronomic aleatoriu in spatiu si timp.Garantez eu pentru tot globul si dau in scris ca niciunul dintre noi nu o sa apuce “Apocalipsa” sau “Sfarsitul lumii” cum vreti sa ii ziceti.
bai peeeshteeee
peshte prajit :X eventual se adauga si nijte usturoi :X:X si cu mamaligutza :X:X:X
) vreau sa ma vad cu copiii, sa imi vad copii la casele lor…
)) dar trebuia sa comentez
sa intru si eu in subiectu asta…cu toata puterea :> BUAAAAA….NU VREAU SA MOR
deci IDIOCRETINOIZILOR care esteti….ducetiva fratilor si faceti experimente pe o rama…vedeti daca reusiti sa faceti o gaina din ea…da’ nu ne faceti noua gauri negre care sa ne inghita si alte kestii…(nu’s in tema….abea acuma am auzit si eu de toata treaba asta
amanati si voi apocalipsa ca vreau sa ma intalnesc si io azi cu o fata dragutza si mumoasa si nam chef sa mor acu mai asteptati si voi pana maine:)))))
aiDe bha c plm mai ajt j voi un pEk sunt bOboak vr j eu z`mi kun koOlejii :-w c stetSi aja najpetSi :-w
A trecut sfarsitul lumii?:O:O:O
uuu..ink suntem in viatzaaaaaa\:d/..asta insemna k tot trei sa mai mergem la scccc?:((:((
eh a mai trecut ink o apocalipsa..o aspteptam pe urmatoarea cu nerabdare!:D oare data viitoare de ce vom mai murii???:-SS poate de prostie=))=))
vom muri! de plictiseala,in asteptarea adevaratei apocalipse
asa, bun..acum ca a trecut si asta..a mai vazut si altcineva elefantul roz care m-a urmarit aseara? am visat curcubee. asta ce inseamna vine sfarsitul lumii maine?
)
uk…scrii ca un antipatic.generatia hi5?
)
mie chiar mi-a placut subiectul asta. a fost amuzant.
pisiiii….willkommmen
gata, am plecat ca iar scriu cat o tampita aci :-”
se pare ca apocalipsa ne batuie!:|azi a fost doar un test al masinariei!!experimentul va avea loc pe data de 21octombrie!ceea ce nu se stia era ca acum o luna a mai avut loc un test al lhd-ului care a esuat!
ce ma amuza pe mine este ca mass-media este mai exaltata de faptu ca basescu nu va participa la proiect decat de altele mai importante legate de acest subiect:)):))
e normal ca se doreste sa fie si el “martor” ..sa moara!
)
am auzit ori zburam ori gauri negre
looomeee nu am murit dar vreau ca-s emoo